Casa în care compozitorul George Enescu
şi-a petrecut copilăria şi vacanţele are şanse mai mari să se demoleze
decât să fie cumpărată de autorităţi şi transformată în muzeu. Comisia
desemnată de Consiliul Judeţean Botoşani să evalueze imobilul şi să
negocieze un preţ de achiziţie nu a reuşit, în patru luni de zile, să-i
contacteze pe ambii proprietarii şi să afle intenţiile şi pretenţiile
acestora. Casa copilăriei lui George Enescu face subiectul unui reportaj
semnat de Gabriela Baiardi de la Studioul teritorial Iaşi.
Locuinţa din Mihăileni - Botoşani a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice în noiembrie 2013. Iniţiativa a aparţinut pianistei Raluca Ştirbăţ, preşedinta Societăţii Internaţionale „George Enescu" din Viena. Dezamăgită că promisiunile autorităţilor au rămas doar pe hârtie, Raluca Ştirbăţ mai face un pas: a deschis un cont de donaţii pentru casa din Mihăileni. Mesajul ei este următorul: „Fiecare dintre noi poate aşeza o piatră (la propriu!) la temelia acestei case, readucând la viaţă şi salvând de la uitare nu numai o clădire, ci o întreagă epocă din existenţa celui care a fost nu doar un compozitor de geniu, dar, înainte de toate, un mare român, care şi-a pus toată creaţia, viaţa şi sănătatea în slujba ţării şi poporului pe care l-a iubit atât de mult".

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu